Obiective

Obiectivul general

Proiectul contribuie la fundamentarea și sprijinirea măsurilor ce vizează consolidarea cadrului instituțional, optimizarea proceselor și pregătirea resurselor umane necesare îndeplinirii obligațiilor asumate prin aquis-ul comunitar, respectiv conformarea cu cerințele Directivei 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitara în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-Cadru Strategia pentru mediul marin – DCSMM) și asigurarea gospodăririi integrate a zonei costiere. În acest sens proiectul contribuie la consolidarea capacității autorităților și instituțiilor publice din domeniul gospodăririi apelor și protecția mediului marin.

Totodată prin intermediul acestui proiect, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor își propune completarea lacunelor și a deficiențelor întâmpinate în procesul de implementare a cerințelor DCSMM identificate în rapoartele de evaluare ale COM UE conform art.12 (ciclul I de raportare încheiat în 2012 și ciclul II încheiat în 2018) într-un mod etapizat în relație cu posibilitățile tehnice, instituționale și organizatorice dezvoltate pe parcurs. De asemenea, un al rezultat al proiectului este consolidarea cadrului legislativ și instituțional privind zona costieră și conformarea cu obligațiile asumate atât ca Stat Membru al Uniunii Europene, cât și ca Parte la Convenția pentru protecția Mării Negre împotriva poluării.

Obiectivele specifice ale proiectului

  1. Asigurarea cadrului optim pentru repartizarea competențelor între administrația publică centrală și administrația publică locală, precum și exercitarea lor sustenabilă și în mod special a acțiunii.
  2. Creșterea coerenței, eficienței, predictibilității și transparenței procesului decizional în administrația publică prin: Stabilirea cadrului instituțional pentru îmbunătățirea implementării politicilor și a punerii în aplicare a priorităților Guvernului; Dezvoltarea și monitorizarea periodică a mecanismului de coordonare a implementării documentelor strategice; Îmbunătățirea procesului de evaluare a impactului reglementărilor, a procesului de consultare publică, concomitent cu sistematizarea și simplificarea legislației.
  3. Soluții IT pentru eficientizarea administrației publice prin identificarea și implementarea soluțiilor ITC avizate de instituțiile abilitate potrivit legii, de natură să îndeplinească cerințele operaționale identificate.
  4. Îmbunătățirea proceselor interne la nivelul instituțiilor publice prin creșterea calității proceselor de monitorizare și evaluare a politicilor publice guvernamentale.
  5. Dezvoltarea de mecanisme de monitorizare și evaluare a serviciilor publice.
  6. Proiectul implementează acțiuni din Strategia privind mai buna reglementare 2014-2020 legate în special de: Creșterea calității fluxului reglementarilor; Implementarea legislației europene; Dezvoltarea capacității administrative pentru implementarea politicilor privind mai buna reglementare.